Municipiul Galați, în scenariul roșu. Lista restricțiilor care sunt în vigoare de la miezul nopții

Municipiul Galați, în scenariul roșu. Lista restricțiilor care sunt în vigoare de la miezul nopții
Municipiul Galați, în scenariul roșu. Lista restricțiilor care sunt în vigoare de la miezul nopții
Publicat: 22/03/2021, 08:42

Municipiul Galați a intrat de luni dimineață în scenariul roșu pandemic, pentru următoarele 14 zile, după ce rata de infectare cu COVID-19 a ajuns la 3,17 la mia de locuitori, a decis, CJSU Galați.

„Începând cu data de 22 martie, municipiul Galaţi intră în scenariul roşu, având o rată de infectare de 3,17 la mia de locuitori. Astfel, începând cu data de 22 martie, ora 00,00, pentru unitatea administrativ-teritorială Galaţi, unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/ 1.000 de locuitori, se vor aplica, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 293 din 10 martie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, se arată în hotărârea CJSU Galaţi.

Galați, noi restricții în scenariul roșu

Scenariul roșu aduce de la sine noi restricții pentru gălățeni.

– se interzice desfăşurarea de activităţi cu publicul în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/ sau concerte, restaurantelor şi cafenelelor, barurilor, cluburilor şi discotecilor, sălilor cu jocuri de noroc, toate aflate în interiorul clădirilor.
– se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, etc.) în spaţii închise şi deschise
– prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise doar în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum doi metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite.

Rămân în continuare valabile restricţiile impuse la nivel naţional, cum ar fi închiderea magazinelor la ora 21,00, restricţii de circulaţie după ora 22,00, masca obligatorie în spaţiile deschise şi închise.

Cinci localități din județul Galați în scenariul roșu

În judeţul Galaţi, din 65 de localităţi cinci sunt în scenariul roşu, 12 în cel galben, dar sunt şi 10 localităţi cu rata de infectare zero la mia de locuitori, transmite b1.ro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
BREAKING | Radu Mazăre, eliberat din închisoare! Decizia este definitivă
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
La ce sumă ajunge, de la 1 septembrie, pensia unui român care și-a desfășurat întreaga...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Decizie pentru cei care au aceste telefoane mobile! Devine total INETRZIS de la 1 iunie...
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Care este „cel mai stresant aeroport” european? A pierdut 34.000 de bagaje într-un singur an
×